Pentru cea mai frumoasă perioadă din an, cea a sărbătorilor de iarnă, echipa Educarium vă recomandă 10 cărți de citit împreună cu cei mici, perfecte pentru aceste zile.
Ursulețul e tare curios de cum arată zăpada. Dar mama lui îi spune că deja trebuie să intre în hibernare pentru toată iarna. Pleacă de acasă și se împrietenește cu câteva animăluțe din pădure care încearcă să îi descrie cum arată zăpada prin ochii lor. O carte despre prietenie și curiozitate dar și despre joacă și bogăția perspectivelor. Povestea le arată copiilor că putem fi diferiți și să avem obiceiuri diferite însă prietenia ține doar de momentele minunate petrecute împreună. Ilustrațiile sunt sugestive iar textul este alcătuit preponderent din dialogurile dintre ursuleț și noii lui prieteni, ușor de urmărit
de către cei mici.
Vârsta recomandată: 3-6 ani
Prietenii lui Martin își doresc foarte tare ca el să rămână treaz în seara de Crăciun pentru a petrece împreună. După ce îl trezesc cu greu, îl țin ocupat pregătind totul pentru Crăciun așa că el reușește să nu doarmă toată noaptea. Martin stă treaz de Crăciun este o carte despre valorile și frumusețea prieteniei, ce inspiră copiilor perseverență și ideea că atunci când ne dorim ceva, putem obține cu sprijinul potrivit. Imaginile pun în valoare umorul poveștii iar textul simplu și ușor de urmărit fac această carte lectura plăcută de Crăciun.
Vârsta recomandată: 2-5 ani
Pippa și Pelle se trezesc într-o dimineață și descoperă că totul este acoperit de zăpadă. Iau sania și pleacă într-o mică aventură întrebându-se ce mănâncă animalele pădurii iarna și oferindu-le din merindele pe care le-au luat cu ei, povestea transmițând astfel bucuria de a dărui. Povestea redă cadrul real al iernii și este cât se poate de ușor de urmărit de către copiii mici pentru a-i familiariza cu concepte de bază ale sezonului rece. Are pagini groase, cartonate, puțin text, ilustrații multe și excelent realizate.
Vârsta recomandată: 1-3 ani
În dimineața de Crăciun, Micul Arici și prietenii lui merg să-l viziteze pe bunicul Veveriței. Totul este minunat însă la întoarcere au parte de o adevărată aventură atunci când o avalanșă le pune la încercare ideile și creativitatea. Totul e bine când se termină cu bine iar căciula Micului Arici se dovedește a fi un real ajutor. O poveste despre colaborare și curaj ce le arată celor mici că lucrurile pot avea și alte utilizări decât cele pentru care au fost create dacă își lasă imaginația liberă. Textul este ușor de parcurs și chiar emoționant, iar ilustrațiile sunt captivante, căciula Micului Arici de catifea fiind de mare interes pentru cei mici.
Vârsta recomandată: 3-6 ani
Peter privește pe fereastră și descoperă că totul este acoperit de zăpadă. Își ia hăinuța și pornește într-o călătorie de explorare a zăpezii. Își observă urmele, se cațără pe troiene și face oameni de zăpadă și îngerași. O carte ce îi invită pe cei mici la explorare și îi împrietenește cu zăpada, oferindu-le idei prin care să descopere noi oportunități de joacă. Este cartea perfectă de luat afară când ninge pentru a încerca ideile lui Peter de explorare a zăpezii. Ilustrațiile sunt simple și sugestive iar textul scurt și ușor de urmărit va transforma această carte în preferata copiilor.
Vârsta recomandată: 2-6 ani
Patru prieteni pleacă într-o călătorie în care o regăsesc pe buna lor prietenă, Olenka. Ei petrec clipe minunate împreună dar și aventuri neașteptate. Olenka se distinge de alte lecturi prin mesajele și lecțiile valoroase pe care le transmite: faptul că fiecare învață în ritmul lui, importanța de a respecta nevoile celorlalți atunci când ele sunt diferite de ale noastre, perseverența și capacitatea de a ieși din zona de confort. O puternică conștientizare are loc chiar spre final când Olenka își dă seama că ”iubirea este mai puternică decât teama”. Olenka este îndrăgită de copii pentru ilustrațiile vii și pline de culoare și personajele de poveste. Vârsta recomandată: 4-6 ani.
În timp ce se distrau copios în dimineața de Ajun, porumbița poștărița scapă o scrisoare drept pe nasul lui Ursoc care se juca cu Iepurilă. Când descoperă că este o scrisoare adresată lui Moș Crăciun, cei doi pleacă într-o aventură cu peripeții pentru a duce scrisoare la destinatarul adevărat și pentru a îndeplini dorința lui Bili Biluță. O poveste ce transmite copiilor bucuria de a oferi ajutor și de a face fapte bune. Textul este bogat și plin de detalii, stimulând memoria de lucru prin complexitatea succesiuni de evenimente prezentate. Imaginile sunt și ele vesele și pline de culoare.
Vârsta recomandată: 3-6 ani
Animăluțele se pregătesc pline de entuziasm pentru petrecerea de Crăciun pe care o așteaptă cu nerăbdare. Aventura și întâmplările neașteptate nu lipsesc nici ele, fiind trecute cu succes atunci când există prietenie, ajutor și colaborare. Textul bogat conține multe descrieri ce îl introduc pe cititor în atmosfera de poveste, iar personajele sunt foarte bine caracterizate, punând accentul pe felul în care se simt. Lectura poate răspunde multor întrebări pe care copii le au legate de sărbătoarea Crăciunului pe care nu le exprimă neapărat. Ilustrațiile vii, desenate sunt vesele și completează perfect povestea.
Vârsta recomandată: 3-6 ani
Elmer, elefantul multicolor pregătește Crăciunul împreună cu ceilalți elefănței. Ei își doresc tare mult să îl vadă pe Moș Roș, așa că Elmer le îndeplinește această dorință, bineînțeles fără ca Moș Roș să îi vadă, el fiind tare ocupat în seara de Crăciun. O poveste despre prietenie, bucuria de a oferi, dar și despre frumusețea iernii și grija pentru pădure. Lectura prezintă și elemente de ecologie, bradul pe care l-au ales elefănțeii din pădure putând fi replantat. Textul este simplu și cu mesaje emoționante iar ilustrațiile parcă prind viață.
Vârsta recomandată: 3-6 ani
Omul de zăpadă este o poveste încântătoare atât pentru copii cât și pentru adulți. Este o poveste în imagini ce stimulează limbajul copiilor dar și creativitatea și gândirea critică, imaginile putând fi interpretate și noi detalii descoperite cu fiecare citire. Ilustrațiile sunt captivante și surprind foarte bine povestea Omului de zăpadă care prinde viață.
Vârsta recomandată: 2-7 ani
Comments