Cât și cum stimulăm copiii astfel încât să ei să aibă parte de oportunități de dezvoltare fără să fie substimulați sau suprastimulați. Aceasta este una dintre preocupările principale ale părinților și ale educatorilor cu atât mai mult cu cât există o serie de resurse educaționale, pedagogii și tehnologii astfel încât este de multe ori copleșitor să faci alegerile potrivite.
Foarte mulți părinți care vin la Educarium ne pun întrebări precum:
- În ce măsură lăsăm/încurajăm copilul să se joace singur? Sau dimpotrivă, ne jucăm noi, părinții, cu el?
- Cumpărăm jucării sau folosim materiale naturale?
- Lăsăm copiii să se plictisească? Sau căutăm în mod constant activități și jocuri interactive să îi ținem ocupați?
În organizarea activităților, la Educarium, urmăm conceptul zonei de proxima dezvoltare, concept care credem că poate deveni un reper atât pentru părinți cât și pentru alți educatori. Vygotsky, un celebru psiholog, susține că atunci când este lăsat să acționeze singur, independent, copilul poate atinge un nivel de cunoaștere conform cu nivelul lui de dezvoltare. În cadrul interacțiunii (ghidajului/încurajării) cu un adult sau cu un coleg care are mai multe cunoștiințe pe un anume subiect (more knowledgeable other, MKO), acesta însă poate atinge următorul nivel de cunoaștere, fiind expus la lucruri pe care le poate înțelege și rezolva cu ușurință, însă la care nu ar fi ajuns fără ajutorul unui adult/altui coleg. Această este zona de proxima dezvoltare care ajută un copil să se dezvolte în moduri în care nu ar reuși de unul singur. În afară acesteia, există și o zonă pe care indiferent de ghidajul și încurajarea unui adult, un copil nu o poate atinge pentru că este prea complexă pentru nivelul lui de dezvoltare ( de ex, un copil de 1 an nu va înțelege oprațiile matematice, indiferent de cine și cum îi explică acest lucru).
Vygotsky consideră că atunci când un copil este în zonă de proximă dezvoltare în ceea ce privește o anumită activitate, asistența unui adult sau a unui coleg îi va da un imbold/ ajutor/o nouă perspectivă să o rezolve. În lipsă acestui ajutor copilul nu ar reuși (în acel moment) să realizeze acel lucru. Cu alte cuvinte, ne putem referi la zonă de proximă dezvoltare că la diferență dintre ceea ce copilul poate face independent și ceea ce poate face doar cu expunere la alte perspective, dialog, întrebări, observarea unui coleg sau ghidaj din partea unui adult.
Este important să știm care este nivelul de cunoaștere a unui copil atunci când îi propunem o activitate și să evităm că această să fie grea și să îi provoace frustrare și neputință sau să fie ușoară și să îl copleșim cu explicații sau cu ajutor de care nu are nevoie.
La Educarium, pentru a ne asigură că copii au parte de stimularea optimă pentru nivelul lor de cunoaștere, urmăm câțiva păși/ ne concentrăm pe câteva aspecte:
1) Educatorul cunoaște foarte bine nivelul de dezvoltare, cunoaștere și interesele fiecărui copil. Cum? Prin observare, documentare și reflecție.
2) Având această înțelegere a fiecărui copil, educatorul propune noi contexte care să îi ducă pe aceștia la zonă de proximă dezvoltare. Activitățile propuse nu sunt nici prea grele (ca să producă frustrare) nici prea ușoare (că atunci copiii nu ar avea nevoie de un ghid), ci sunt provocări pe care copiii le pot rezolvă dobândind un nou nivel de cunoaștere;
3) Activitățile sunt organizate în grupuri mici de 4-5 copii și un educator; pe lângă faptul că educatorul le poate acordă atenția necesară, aceștia pot învață unii de la alții, prin joc, imitare, repetiție, observare. Joacă în grup este mai bogată prin perspectivele noi pe care le aduce fiecare copil și îi ajută pe aceștia să învețe unii de la alții.
4) Educatorul urmărește că în grup să se nască un "conflict cognitiv" ( copiii să se contrazică asupra unui aspect din activitate, astfel încât să se iște o nouă întrebare care duce cunoașterea la nivelul următor) prin prezența unui copil care știe mai multe lucruri pe acel subiect; în lipsă acestei prezente, educatorul poate pune acest tip de întrebări;
Un Exemplu Concret - Tăiatul cu foarfeca
Dacă îi dăm unui copil de 2 ani o foarfeca și o hârtie și îl lăsăm să acționeze independent, sunt șanse mari că acesta să nu reușească să mânuiască foarfeca și să taie hârtia. Cu încurajarea și sub îndrumarea unui adult însă, copilul va reuși inițial să mânuiască foarfeca cu ambele mâini în timp ce adultul îi ține hârtia și să prindă încredere că poate tăia hârta. Ulterior, copilul va reuși chiar să țină foarfeca într-o mână și hârtia în alta și să taie hârtia. Aceasta este zona să de proximă dezvoltare și copilul trece la următorul nivel doar dacă este ghidat și încurajat de un adult.
În concluzie, la Educarium, gândim propunem copiilor activități care să îi provoace și să îi ducă la următorul nivel de cunoaștere. Considerăm că învățarea este un act social, încurajăm copiii să se joace împreună și să participe la activitățile de grup astfel încât să construiască învățarea împreună pe bază perspectivelor, observării și al repetiției, respectând în același timp momentele lor de joacă individuală.
Comments